Nu e Guardiola, nici Capello, nici Benitez, Martinez sau Villas-Boas. Noul antrenor al lui Liverpool se numește Brendan Rodgers (foto). Tânărul tehnician (39 de ani) este cunoscut pentru că a promovat-o pe Swansea în Premier League, dar și pentru relația apropiată pe care o are cu cel care i-a ghicit calitățile de antrenor: Jose Mourinho.
După două săptămâni de căutări, „Fenway Sports Group” a găsit un antrenor pentru „cormorani”: Brendan Rodgers. Acționarii americani ai lui Liverpool au fost impresionați de stilul bazat pe tehnică și posesie pe care Rodgers l-a imprimat „Swanselonei” și de apropierea de jocul ofensiv tipic spaniol. Fost fundaș la Reading, Rodgers s-a apucat încă de la 22 de ani de cursurile de antrenorat, după ce o accidentare i-a pus capăt carierei de jucător. A început chiar la academia lui Reading, apoi, în 2004, Mourinho i-a ochit calitățile și l-a numit antrenor la echipa de tineret a lui Chelsea. „Am avut o relație foarte bună pentru că eram similari. Amândoi credem în muncă multă și în comunicare. În plus, suntem născuți în aceeași zi, 26 ianuarie”, povestea recent Rodgers, care a semnat pe 3 ani cu Liverpool.
Îmi place totul la el. E ambițios și nu vede fotbalul foarte diferit de cum îl văd eu. E deschis, îi place să învețe și să comunice Jose Mourinho, antrenor Real Madrid
11 este locul pe care a încheiat Swansea sezonul 2011-2012, cu 47 de puncte, cinci mai puțin decât Liverpool
6 milioane de euro a plătit Liverpool celor de la Swansea drept compensații pentru plecarea lui Rodgers
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER